Agenţia Internaţională de Integritate în Tenis (ITIA) a anunţat, joi, că poloneza Iga Swiatek, locul 2 WTA, a acceptat o suspendare de o lună în cadrul Programului antidoping în tenis. Ea a fost depistată pozitiv cu substanţa interzisă trimetazidină (TMZ), eşantionul fiind prelevat în afara competiţiei în august 2024.
După câteva ore de tăcere, Simona Halep n-a mai rezistat. Ea a reacționat violent la adresa ITIA, acuzând o atitudine de rea-voință la adresa ei.
„Stau și încerc să înțeleg, dar îmi este realmente imposibil să înțeleg așa ceva. Stau și mă întreb, de ce o așa mare diferență de tratament și judecată? Nu găsesc și nici nu cred că poate exista un răspuns logic. Nu poate fi decât rea-voință din partea ITIA, organizația care a făcut absolut totul să mă distrugă, în ciuda evidenței. S-a dorit foarte tare să mi se distrugă ultimii ani din carieră, s-a dorit ceva ce niciodată nu mi-aș fi putut imagina că se poate dori.
Am crezut în bine mereu, am crezut în corectitudine, am crezut în bunătate. A fost dureroasă, este dureroasă și poate că va fi mereu dureroasa nedreptatea care mi-a fost făcută. Cum e posibil ca în cazuri identice, întâmplate cam în același timp, ITIA să aibă abordări complet diferite în detrimentul meu? Cum aș putea să accept că WTA și consiliul de jucătoare nu au vrut să-mi redea clasamentul pe care îl meritam?!”, a scris Simona Halep pe contul său oficial de Instagram.
Fostul lider WTA a continuat: „Am pierdut doi ani din carieră, am pierdut multe nopți în care nu am reușit să adorm, gânduri, anxietate, întrebări fără răspunsuri… Dar am câstigat dreptatea. S-a dovedit că a fost o contaminare și că pașaportul biologic a fost o pură invenție.
Și am mai câștigat ceva, sufletul mi-a rămas curat! Simt dezamăgire, simt mâhnire, simt frustrare, dar nu simt răutate nici măcar acum. Sunt recunoscătoare pentru susținerea și iubirea necondiționată a celor care au fost alături de mine în fiecare zi. Vă mulțumesc!
În toată răutatea, am avut parte și de iubire, pentru că cei ce mi-au oferit iubire în momentele acelea m-au cunoscut cu adevărat! Poate că asta este cea mai mare victorie!
Cum bine știm, în fiecare dimineață răsare soarele pentru toată lumea, dar e bine să răsară găsindu-te cu sufletul împăcat! Și așa sunt eu, împăcată și mândră de ceea ce sunt!”.
Vezi această postare pe Instagram O postare distribuită de Simona Halep (@simonahalep)
O postare distribuită de Simona Halep (@simonahalep)
În acest an, Iga Swiatek este al doilea lider al clasamentului mondial care este testat pozitiv. Italianul Jannik Sinner a fost depistat pozitiv de două ori la clostebol, în luna martie, în timpul turneului de la Indian Wells. El a fost exonerat de ITIA.
În cazul polonezei, ITIA a acceptat că testul pozitiv a fost cauzat de contaminarea unui medicament reglementat fără prescripţie medicală (melatonină). Acesta este fabricat şi vândut în Polonia, iar jucătoarea îl luase pentru probleme de decalaj orar şi de somn.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER